Stilul de viață al unei persoane depinde de foarte mulți factori, începând cu alimentația și continuând cu toate celelalte aspecte din viața de zi cu zi.
În momentul în care ne alimentăm greșit, necorespunzător sau chiar toxic pentru origanismul uman, se degradează toate celelalte părți ale trio-ului despre care vorbesc de multe ori în vlog-urile mele: mintea și sufletul.
Hrana pentru suflet și minte este extraordinar de importantă pentru buna funcționare a noastră, fiindcă suntem un întreg, un amalgam de emoții, stări, concepții, percepții, alegeri, rațiune, sentimente…
Alimentându-ne corect, corelăm starea de bine a noastră cu mintea și sufletul.
Alimentația sănătoasă ne conferă stare de bine pe toate palierele, însă daca sufletul nostru este rănit sau mintea noastră este încărcată de gânduri negative, nu vom reuși să ducem la bun sfârșit ceea ce ne propunem.
Stilul de viață sănătos este mult mai mult decât o alimentație sănătoasă!
Înseamnă obiceiuri sănătoase, principii sănătoase, odihnă, activitate, trăirea emoțiilor, acceptare, gândire pozitivă, eliberarea minții de prejudecăți, eliberarea sufletului de povară, socializare, comunicarea stărilor pe care le trăim… și aș mai adăuga un truc esențial pe care îl folosesc eu permanent și anume: ZÂMBETUL.
Pune în practică acest exercițiu zilnic și vei vedea rezultate din ce în ce mai bune la nivel mental si emoțional.
Încurajez un stil de viață sănătos, încurajez îmbunătățirea calității vieții prin ceea ce punem în practică zi de zi. Odată cu schimbarea obiceiurilor zilnice, a rutinei, se va schimba cu totul stilul nostru de viață.